Istorie · 2 octombrie 2026

Arcul pierdut și arcul aproape câștigat

Din câte arată textele citite, o singură țară din ghid a avut arcul în reguli și l-a pierdut. Alte patru au fost la un pas de el: un vot final, o semnătură de ministru, reguli gata de intrat în vigoare, un proiect al guvernului.

Doar o țară l-a pierdut

Din cele 18 țări ale ghidului în care arcul e azi interzis, o singură țară îl avusese, după textele pe care le-am citit, scris în reguli și l-a pierdut. Ideea de la care a pornit acest articol număra mai multe; recitite dosarele, au rămas puține cazuri sigure. În Letonia nu am găsit niciun text care să-l fi permis, iar în România legea din 1996 cerea numai arme de foc. Amândouă au fost însă aproape. Pentru alte câteva țări, cum erau regulile înainte de interdicția de azi nu am citit, așa că nu le numărăm nicăieri.

De aceea articolul spune două povești. Una e a arcului pierdut: Lituania, singurul caz pe care îl arată un text oficial, și Suedia, unde îl spune o federație. Cealaltă e a arcului aproape câștigat: patru momente în care un pas, unul singur, n-a mai fost făcut. Cum s-a ajuns la fiecare interdicție scrie pe paginile țărilor; aici e doar drumul.

Lituania: patru ani, apoi patru zile

Regulile lituaniene de vânătoare din 2000, în redactarea lor de atunci, treceau la punctul 11.1.2, printre uneltele permise, „arcurile și arbaletele, cu sau fără lunetă”. Cine vâna cu ele avea nevoie de același permis de deținere și port ca pentru pușcă. Textul de atunci l-am citit pe o copie de pe un site al vânătorilor, nu în registrul oficial; în registru am găsit dovada indirectă.

Dovada e programa examenului de vânătoare din 2002, un ordin al ministrului mediului. La capitolul uneltelor, după arcuri și arbalete, stă între paranteze o dată: „până la 1.04.2004”. Retragerea era deci hotărâtă cu doi ani înainte. Ordinul care a scos arcul din reguli în 2004 nu l-am găsit, iar motivele lui nu le știm.

Al doilea episod e din mai 2020. Seimasul, parlamentul Lituaniei, respinsese amendamentele la lege care ar fi deschis arcul. Ministrul mediului a semnat totuși ordinul din 8 mai 2020, care modifica regulile și permitea arcul din aprilie 2022. Presa a consemnat reacțiile în aceeași săptămână: premierul a spus că i se pare inacceptabil, un deputat a spus că se simte înșelat de ministru. Ministrul a semnat un nou ordin, pe 12 mai, care scotea prevederea. Textul exact al prevederii despre arc nu l-am găsit; copiile accesibile ale regulilor sunt deja cele de după 12 mai.

Din 2024, legea lituaniană a vânătorii numește arcurile, pe nume, printre mijloacele interzise. Ce fusese o chestiune de ordin al ministrului a trecut în lege, iar redeschiderea ar cere acum un vot al Seimasului. Amănuntele sunt pe pagina Lituaniei.

Suedia: 1938, și o probă care s-a încheiat

Federația suedeză a vânătorilor cu arcul scrie că în Suedia s-a vânat cu arcul și că vânătoarea a fost interzisă în 1938, iar lucrările pregătitoare ale legii de atunci nu s-au păstrat. Textul din 1938 nu l-am căutat. Avem, așadar, doar cuvântul federației, nu un text citit.

Mai bine documentată e proba din țarcuri. Agenția suedeză de mediu a aprobat-o în august 1998, iar federația a condus-o până la raportul final, încheiat la sfârșitul lui 2002. Au putut participa ceva peste treizeci de vânători, cu condiții grele: examenul suedez pentru toate clasele de armă, cinci ani de vânătoare, două examene de arc. Concluziile și ce nu s-a măsurat în ele sunt în „Ce s-a citit înainte de a se hotărî” și în „Cum călătorește un număr”. Aici contează altceva: rezumatul federației arată o permisiune legată de o probă, iar proba s-a încheiat. Arcul n-a rămas după ea.

Aproape: patru pași nefăcuți

Letonia, 20 iunie 2013: votul final. Ministerul Agriculturii lucrase doi ani, împreună cu organizațiile vânătorilor, la o lege nouă a vânătorii care ar fi permis arcul. La a treia lectură, cea finală, deputații au respins posibilitatea de a vâna cu arcuri și arbalete și au susținut restul propunerilor. Presa a consemnat un protest în fața parlamentului și o dezbatere despre „distracții ale bogaților”. Azi, legea letonă a vânătorii trece arcurile pe lista mijloacelor interzise.

În februarie 2026, asociația letonă a vânătorilor cu arcul a cerut comisiei parlamentare să scoată arcul din listă. Scrisoarea ei a ajuns la dosarul proiectului 978/Lp14, un proiect al unor deputați despre suprafețele pentru cerb și dispozitivele de noapte, care nu conține nimic despre arc. Comisia nu l-a susținut în forma de atunci și l-a trimis unui grup de lucru. Pagina Letoniei ține evidența.

Lituania, 8–12 mai 2020: semnătura. Povestea e mai sus. Arcul a fost permis pe hârtie, cu termen în 2022, timp de patru zile.

Suedia, iunie 2018: propunerea gata. Agenția de mediu a pus în consultare reguli complete: numai arcul compound, cel puțin 40 de jouli energie a săgeții, opt specii, de la căprior la iepure, examen suedez plus un certificat internațional de vânătoare cu arcul și raportarea fiecărei săgeți trase în 24 de ore. Presa de vânătoare a relatat propunerea agenției din iunie 2018 în detaliu, cu data planificată de intrare în vigoare: 1 ianuarie 2019. Decizia a fost amânată în același an, apoi din nou în 2021, ca să se aștepte studiul finlandez. Regulile noi ale agenției, din 2023, cuprind numai arme de foc. Întrebarea despre arc are acolo un singur rând: „chestiunea e amânată deocamdată”. O cerere comună a celor două federații de vânătoare, cererea comună din martie 2026, așteaptă răspuns. Cronologia e pe pagina Suediei.

Cehia, 2024–2025: legislatura. Proiectul guvernului ceh de modificare a legii vânătorii, depus în iunie 2024, introducea un paragraf nou despre folosirea arcului: vânătoare cu arcul după un examen separat, cu o forță de tragere de cel puțin 220 N. Proiectul a rămas la prima lectură când s-a încheiat legislatura, iar odată cu ea s-a stins. Interdicția din legea protecției animalelor, în vigoare din 1993, a rămas neatinsă; e pe pagina Cehiei.

România are și ea o poveste de acest fel, din 2008, cu două voturi în Camera Deputaților și o interdicție pe nume la sfârșitul aceluiași an. Ea cere un articol al ei; deocamdată, pe scurt, e pe pagina României.

Ce au în comun

Documentele arată un singur lucru comun: în fiecare caz exista deja un text gata scris. O lege ajunsă la votul final, un ordin semnat, reguli cu dată de intrare în vigoare, un proiect depus de guvern. Niciunul nu s-a oprit la stadiul de cerere.

De ce s-au oprit, documentele spun mai puțin. În Letonia și în Lituania, presa a consemnat reacțiile publice din acele zile. În Suedia, agenția a scris că așteaptă date. În Cehia, proiectul a căzut odată cu legislatura, fără o decizie despre arc. Mai departe de atât nu putem spune fără să ghicim.

Părerea noastră, nu o constatare: cine pregătește o asemenea schimbare are de câștigat din citirea acestor cazuri. Nu ca să afle ce argumente au învins, fiindcă documentele nu le dau, ci ca să vadă cât de departe a ajuns de fiecare dată un text gata scris, și cât de repede s-a putut întoarce.

Surse:

Read this article in English