Trei feluri în care o lege scoate arcul

Același rezultat, trei drumuri

Ghidul are azi 31 de țări. În 18 dintre ele, un vânător care iese cu arcul comite o faptă pedepsită de lege. Pe pagina fiecăreia scrie articolul și sancțiunea, și cu asta răspunsul practic e dat.

Interesant e altceva: textele nu se aseamănă între ele. Cele 18 interdicții ajung la același rezultat pe trei drumuri juridice diferite, iar drumul contează. El spune cine poate schimba regula — parlamentul sau un ministru — și dacă întrebarea a fost măcar pusă vreodată.

1. Pe nume

Cel mai limpede caz: legea scrie cuvântul „arc” într-o listă de mijloace interzise.

Croația e exemplul care se citează cel mai des greșit. Legea croată a vânătorii, adoptată în 2018, e uneori prezentată ca fiind cea care a deschis țara pentru arc. A făcut exact invers: la articolul 66 îl trece, pe nume, între felurile de vânătoare interzise, lângă arbaletă și armele cu aer comprimat, iar la articolul 68 definește arma de vânătoare ca armă de foc. Amănuntele sunt pe pagina Croației.

Legea slovenă din 2004 are aceeași construcție și aceeași formulare de peste douăzeci de ani: vânătoarea cu arcul e interzisă și în sălbăticie, și în țarcuri de vânătoare.

Cehia e cazul cel mai neobișnuit din grupă, fiindcă interdicția nu stă în legea vânătorii, ci în legea cehă a protecției animalelor, din 1992: prinderea și uciderea animalelor sălbatice „cu arcuri și arbalete” sunt o formă de cruzime, iar excepțiile de la interdicție, enumerate în aceeași lege, nu cuprind vânătoarea. Cine caută răspunsul numai în legislația vânătorii nu îl găsește. La fel se întâmplă în Elveția, unde arcul e numit într-o ordonanță a guvernului federal, nu în legea vânătorii.

Într-o interdicție pe nume nu e nimic de interpretat. Ca să cadă, trebuie modificat textul, adică trebuie o decizie a legiuitorului.

2. Prin listă închisă

Al doilea fel nu numește arcul deloc. Legea enumeră ce se poate folosi la vânătoare și adaugă că orice altceva e interzis. Arcul cade fiindcă nu e pe listă.

Decretul olandez e exemplul curat: articolul 11.71 dă lista mijloacelor de vânătoare, iar arcul nu e între ele; folosirea altui mijloc e infracțiune economică. Legea luxemburgheză face același lucru într-o singură propoziție: la vânătoare se pot folosi numai puști cu alice și carabine, orice alt mijloc e interzis. Regulamentul polonez de vânătoare admite doar arme de foc lungi cu percuție centrală. În Norvegia, regulamentul cere armă de foc, iar o lege nouă, intrată în vigoare în 2026, a înlocuit formularea veche cu una neutră tehnologic, fără ca interdicția să cadă; cronologia e pe pagina Norvegiei.

Diferența practică dintre listele închise e unde stă lista. În Luxemburg ea e în lege, așa că schimbarea cere parlamentul. În Țările de Jos și în Polonia ea stă într-un act al guvernului, care se modifică mai ușor. E chiar situația din Țările de Jos, unde arcul a fost pus în 2025 pe lista maximă Benelux, dar lista națională a rămas neschimbată.

3. Prin omisiune

Al treilea fel e cel mai greu de citit de la distanță: nicăieri nu scrie că arcul e interzis, și totuși este.

Bulgaria e cazul cel mai curios din tot ghidul, fiindcă interdicția pe nume a fost ștearsă. Până în ianuarie 2009, legea bulgară a vânătorii trecea arcul, la articolul 65, între mijloacele oprite. Atunci cuvântul a fost scos din text — nu printr-o modificare a legii vânătorii, ci printr-un paragraf al unei legi care modifica legea pădurilor. Aceeași intervenție a rescris articolul 56 ca o listă de arme de foc. Rezultatul: arcul nu mai e numit nicăieri ca interzis, dar nu a intrat niciodată pe lista a ceea ce e permis, iar vânătoarea cu un alt mijloc decât cele din articolul 56 e sancționată. De aici vine și confuzia listelor europene care trec Bulgaria drept țară deschisă arcului; amănuntele sunt pe pagina Bulgariei.

În Suedia, legea suedeză a vânătorii spune că la vânătoare se pot folosi numai armele și mijloacele stabilite de guvern, iar guvernul a dat puterea mai departe agenției de mediu. Reglementarea agenției, în vigoare din 2023, cuprinde numai arme de foc. Arcul nu e interzis pe nume nicăieri: pur și simplu nu apare pe nicio listă. Agenția a amânat decizia de mai multe ori, în 2021 ca să aștepte un studiu finlandez, iar o cerere comună a federațiilor din martie 2026 așteaptă și ea răspuns; cronologia e pe pagina Suediei.

România a stat, până în 2008, tot în această categorie: nici legea din 1996, nici cea din 2006 nu pomeneau arcul. Abia o modificare din 2008 l-a trecut, pe nume, între faptele de braconaj. E singura poveste din grupă pe care am reconstituit-o document cu document, iar pagina României o spune pe scurt.

De ce contează distincția

Pentru vânătorul care își face bagajul, nu contează: interzis e interzis, iar pagina țării spune ce riscă. Distincția contează în alte două situații.

Prima: când cineva spune „nu scrie nicăieri că e interzis”. În țările cu listă închisă sau cu reglementare limitativă, tocmai asta e forma interdicției. Absența arcului din text nu e o portiță, e regula.

A doua: când se discută o schimbare. O interdicție pe nume cere o lege nouă. O listă dintr-un act al guvernului se schimbă cu o semnătură de ministru. Iar acolo unde arcul lipsește printr-o omisiune, schimbarea poate începe cu o simplă decizie administrativă — în Suedia, agenția are pe masă cererea, iar din 2018 încoace nu a spus nici da, nici nu.

Unde stă interdicția spune, așadar, cine o poate ridica. E primul lucru de aflat, înaintea oricărei discuții despre dacă ar trebui ridicată.

Read this article in English