bowhunter.eu

Educație · 19 septembrie 2026

Ce scriu codurile

Etica vânătorii cu arcul e pomenită des și scrisă rar. Am căutat textele care o pun pe hârtie, în Europa și peste ocean, și le-am citit pe rând: ce cer, unde spun același lucru și unde tac toate.

O frază de la pagina cinci

În ianuarie 2026, Danemarca și-a rescris regulile de etică a vânătorii. Le-a adoptat consiliul care administrează vânatul, au un cuvânt înainte semnat de ministru și înlocuiesc toate versiunile de până atunci. Optsprezece pagini despre cum se poartă un vânător: cu vânatul, cu terenul, cu ceilalți oameni din natură.

La pagina cinci, regulile daneze de etică a vânătorii spun despre ele însele că nu acoperă toate felurile de vânătoare care se pot închipui și că nu cuprind prevederi separate pentru vânătoarea cu arcul sau cu șoimul.

În Ungaria, codul camerei maghiare are paisprezece pagini și e obligatoriu pentru vânătorii membri ai camerei. Arcașii apar în el o singură dată, într-o paranteză despre îmbrăcăminte: hainele de camuflaj nu sunt potrivite la vânătoare, „cu excepția arcașilor”. Tot restul e scris pentru pușcă.

Sunt două țări în care arcul e legal și examinat — Danemarca și Ungaria — și două coduri de etică serioase, dintre care unul e cerut de lege. Niciunul nu spune nimic despre cum se trage cu arcul într-un animal.

Atunci unde e scrisă etica vânătorii cu arcul? Am căutat-o, am descărcat ce am găsit și am citit fiecare text. Articolul acesta spune ce scrie în ele, nu ce ar trebui să scrie.

Cine a scris ceva

Lista e scurtă, și textele de pe ea nu sunt de același fel.

Franța are o cartă. Carta de valori a federației franceze a vânătorilor cu arcul are câteva titluri scurte și nicio cifră, și începe prin a spune că vânătoarea modernă cu arcul e o practică recentă, pe care federația le propune membrilor s-o gândească și s-o codifice.

Danemarca are două texte ale asociației vânătorilor cu arcul, niciunul adoptat ca un cod. Unul e pagina de recomandări a asociației daneze, cu distanțe și unghiuri. Celălalt e un articol din 2023, semnat de un membru al conducerii și pornit de la o postare de pe internet cu un căprior tras în gât: articolul asociației daneze e o listă de zece rânduri despre ce înseamnă o tragere corectă etic la căprior.

Finlanda are principiile federației finlandeze — o pagină care se încheie cu mențiunea că textul e o traducere, dintr-o sursă numită doar printr-o siglă, pe care n-am reușit s-o dezlegăm.

Federația europeană nu are un cod. Are o pagină de prezentare, o pagină de valori și o listă de întrebări frecvente, cu câteva fraze pe această temă. Una dintre ele, de pe pagina federației europene, e aproape cuvânt cu cuvânt preambulul finlandez: alegând arcul, vânătorul hotărăște conștient să lase deoparte o parte din avantajele tehnicii moderne și, drept urmare, trebuie să aleagă, să întrețină și să stăpânească un echipament potrivit vânatului. Nu știm cine a preluat de la cine.

De peste ocean vin două texte. Regulile Pope and Young, ale clubului american de trofee luate cu arcul, definesc fair chase drept urmărirea etică, sportivă și legală a vânatului liber, într-un fel care nu-i dă vânătorului un avantaj necinstit, și înșiră ce nu intră aici:

Lista finlandeză seamănă mult cu aceasta. Al doilea text e standardul american de educație a vânătorului cu arcul, cel mai amănunțit dintre toate, scris pe obiective de învățare.

Atât am găsit. FACE, federația europeană a vânătorilor, are despre arc un text de o pagină — poziția FACE din 2020 —, care nu e un cod de purtare. La CIC n-am găsit nimic pe paginile verificate. Pentru Italia, Spania și Portugalia n-am găsit niciun cod al vreunei asociații de vânători cu arcul — ceea ce înseamnă că nu l-am găsit, nu că nu există.

De-a lungul unei vânători

Puse unul lângă altul, textele se lasă citite în ordinea în care se petrece o vânătoare.

Înainte

Aici sunt toate de acord, și cele pentru arc, și cele pentru pușcă.

Carta franceză cere ca vânătorul cu arcul să-și întrețină și să-și regleze echipamentul, să aibă lamele vârfurilor de vânătoare curate și ascuțite, să se antreneze regulat, să caute să progreseze și să-și cunoască limitele ca vânător, arcaș și căutător pe urma vânatului, ca să nu aibă de suferit nici vânatul, nici tovarășii lui de vânătoare. Principiile finlandeze cer același lucru într-o jumătate de frază. Standardul american definește o „zonă de încredere la tragere” — distanța la care ești sigur de o lovitură vitală — și spune că ea ține, între altele, de etica omului, „cum ar fi antrenamentul continuu”.

Codurile generale spun la fel. Carta europeană a vânătorii și biodiversității, un text neobligatoriu adoptat în 2007 sub Convenția de la Berna, le cere vânătorilor să se antreneze regulat ca să-și păstreze priceperea. Declarația Boone and Crockett cere deprinderile necesare pentru ca uciderea să fie cât mai sigură și mai rapidă. Regulile daneze au pentru asta o propoziție care se ține minte: se experimentează numai în poligon, niciodată la vânătoare.

Distanța

Aici textele se despart.

Articolul danez e categoric: la căprior, oricare ți-ar fi priceperea, niciodată la mai mult de douăzeci de metri — iar pagina de recomandări a asociației daneze dă aceeași cifră ca distanță maximă recomandată. Întrebările frecvente ale federației europene spun că vânătorul cu arcul se apropie „de obicei sub 30 de metri”, ceea ce e o descriere, nu o regulă.

Carta franceză refuză, în scris, să dea o cifră. Vânătorul caută să se apropie tot mai mult, spune ea, dar „nu dăm o valoare lui «aproape»”: e un parametru personal, o alegere făcută cu luciditate, care atârnă de condiții și de forma fizică și psihică a omului. Principiile finlandeze spun doar că se trage numai de la distanțe sigure pentru cel care trage.

Cifre ferme se găsesc în codurile generale, dar sunt pentru arme de foc: regulile daneze dau douăzeci, douăzeci și cinci și treizeci de metri la alice și o sută de metri la carabină, iar codul maghiar, treizeci până la cincizeci de metri la vânatul mic și o sută până la o sută cincizeci la cel mare.

Clipa

Cea mai bună frază din tot ce am citit e în carta franceză, sub titlul despre a-ți crea condițiile unui foc ușor: „Chaque tir est le fruit d’une décision.” Fiecare foc e rodul unei hotărâri. Și se poate trage, continuă textul, numai când sunt întrunite toate condițiile: vânat liniștit și la distanță bună, zona de lovit bine vizibilă, unghi favorabil, drumul săgeții liber de orice obstacol.

Articolul danez spune același lucru pe puncte. Lista lui întreagă, scrisă pentru căprior:

După listă, textul mai are o propoziție: ocazia de foc nu există întotdeauna, chiar dacă ești la distanța la care tragi comod. Înțelesul celor două vorbe de vânător l-am luat dintr-un glosar danez de vânătoare pentru școli, pentru „spidskud”, și dintr-un articol danez despre purtarea căpriorului, pentru „sikrer”.

Fraza pereche vine dintr-un text scris pentru pușcă. Codul maghiar cere vânătorului măsură, fiindcă omul cu pușca devine vânător abia atunci când, cântărind împrejurările, știe și să cruțe vânatul, lăsându-l să plece fără foc. Același cod îi interzice însoțitorului să-și grăbească oaspetele sau să-l împingă într-un foc cu rezultat riscant.

Despre cum se verifică asta la un examen — sau, mai exact, despre faptul că nu se verifică — am scris separat, în „Ce nu se examinează”.

După

Aici se răstoarnă lucrurile. Textele scrise pentru arc, atât de atente la clipa focului, spun foarte puțin despre ce urmează.

Carta franceză pomenește căutarea pe urma vânatului doar ca pe una dintre cele trei laturi în care omul trebuie să-și cunoască limitele. Principiile finlandeze, articolul danez și regulile Pope and Young nu spun nimic. Standardul american e singurul care dă o regulă: se așteaptă înainte de a porni pe urmă, de obicei cel puțin o oră, iar la o lovitură în abdomen cel puțin trei până la opt ore. E o regulă de curs; textul nu trimite la nicio măsurătoare. Iar întrebările frecvente ale federației europene spun că la recuperarea vânatului e recomandabil să se folosească metodele cele mai eficiente și că, în asemenea cazuri, se poate recomanda arma de foc.

Codurile generale sunt, aici, cele ferme. Carta europeană le cere vânătorilor să se străduiască să găsească și să ucidă eficient vânatul rănit. Regulile daneze cer ca o căutare posibilă să fie plănuită dinainte și să se ia legătura cu un conducător autorizat de câine de urmă. Codul maghiar face din căutarea pricepută și stăruitoare datoria fiecărui vânător și adaugă un lucru pe care nu l-am mai văzut scris nicăieri: rezultatul focului se verifică și atunci când ratarea pare sigură. Animalul rănit, odată găsit, trebuie scăpat de chinuri fără întârziere.

Ceilalți

Carta franceză începe cu un titlu care pune lucrurile la locul lor: „Un vânător înainte de toate”. Vânătorul cu arcul e solidar cu ceilalți vânători, le respectă felurile de vânătoare și are grijă să nu-și atribuie virtuți deosebite față de ei. Etica unui vânător, spune textul, nu depinde de arma pe care a ales-o, ci de purtarea lui pe teren: față de natură, de vânat, de ceilalți vânători și de cei care nu vânează.

Codurile generale au toate un capitol despre oamenii care nu vânează. Regulile daneze cer acceptare și toleranță față de ceilalți oameni din natură, „așa cum vrei și tu să fii acceptat și tolerat”. Codul maghiar spune că judecata despre vânătoare se întemeiază pe ce se vede din purtarea fiecărui vânător în parte.

Unde etica e în lege

În cele mai multe locuri, tot ce e mai sus e recomandare. Textele asociațiilor nu sunt reguli, iar Carta europeană își spune singură neobligatorie. Dar în trei dintre țările citite, etica vânătorii apare în legea însăși.

Legea federală germană a vânătorii cere, într-o singură frază, ca la exercitarea vânătorii să fie respectate principiile general recunoscute ale Weidgerechtigkeit — corectitudinea vânătorească —, fără să le definească. Legea vânătorii din Austria Inferioară are o frază asemănătoare. Ce înseamnă conceptul o spune poziția federației germane a vânătorilor din 2000: suma regulilor scrise sau nescrise, cu trei laturi — animalul, căruia trebuie să-i fie cruțate durerile evitabile, mediul și ceilalți oameni. Federația germană scrie două lucruri care merită reținute. Că nu este nicidecum îngăduit tot ce nu e interzis expres. Și că datina — limbajul vânătoresc, ramura pusă vânatului — nu e etică: cine o încalcă încalcă un obicei, nu un principiu. În ambele țări arcul e interzis la vânătoare; mecanismul e pe pagina Germaniei și pe pagina Austriei.

Ungaria merge cel mai departe. Legea maghiară a camerei vânătorilor îi cere camerei să întocmească regulile de etică vânătorească, îi obligă pe membri să le respecte la vânătoare și face din încălcarea lor abatere, judecată de comisii de etică. Pedepsele merg de la mustrare și amendă până la anularea carnetului de vânător, suspendare și excludere; cele grave se pot aplica numai la încălcări repetate și serioase.

România

În Legea 407/2006, în forma consolidată la 17 noiembrie 2025, cuvântul „etic” nu apare. Am căutat în tot textul: șirul de litere apare de 331 de ori — de 330 de ori în „cinegetic” și o dată în „genetice”. „Moral” apare de două ori, în „daune morale”. Am verificat numai legea, nu și ordinele de aplicare.

Statutul-cadru al organizațiilor afiliate la AGVPS îi obligă pe membri, la articolul 8 litera h), „să respecte și să promoveze principiile eticii la vânătoare și/sau la pescuit” și să vâneze „cu echipament corespunzător”. Care sunt aceste principii, statutul nu spune, și nu trimite la vreun text.

Pentru arc, întrebarea e deocamdată fără obiect: în România vânătoarea cu arcul e infracțiune de braconaj, cum arată pagina României.

Ce credem

Partea de mai jos e opinia noastră, nu o constatare.

Citite împreună, textele arată o simetrie pe care nu am căutat-o. Cele scrise pentru arc sunt cele mai bune la clipa focului și cele mai subțiri la ce vine după ea. Cele scrise pentru pușcă sunt invers: ferme la căutarea animalului rănit, mute la distanțele și unghiurile arcului. Cine citește numai una dintre cele două jumătăți rămâne cu o etică pe jumătate.

Nu propunem aici un cod. Un jurnal care spune despre el însuși că nu dă reguli nu e locul pentru așa ceva. Spunem doar că cine se va apuca vreodată să scrie unul nu pornește de la zero, și că cele mai bune fraze sunt deja scrise. Una e franceză și e despre arc: fiecare foc e rodul unei hotărâri. Cealaltă e maghiară și e despre pușcă: vânător ești abia când știi să cruți vânatul.

Niciuna nu are nevoie de o cifră ca să fie înțeleasă. Poate de aceea au ajuns pe hârtie atât de rar.

Surse:

Read this article in English